Instrumente Structurale
Universitatea Vasile Goldis - Arad
PosMediu
Guvernul Romaniei
Uniunea Europeana
Home > Specii si Habitate
Specii si Habitate PDF Imprimare Email
Scris de Webmaster   
Miercuri, 04 August 2010 23:07

Specii*:
* - lista va fi revizuită după finalizarea studiilor realizate prin proiectul POS Mediu – Axa 4, ”Elaborarea strategiilor de conservare, a planurilor de monitorizare și dezvoltare durabilă pentru SCI Defileul Mureșului Inferior”.
Mamifere:
1. Castor fiber (castorul): specie rară. Este o specie care a fost extinctă pentru fauna României. A fost reintrodusă de curând pe unele râuri, Olt, Mureș, unde a început să dezvolte populații însemnate. Pe Mureș au fost introduse 12 perechi în anul 2001, în zona Lipova, de unde s-au extins în amonte și în aval. În zona sitului au fost identificate urme și arbori tăiați pe câteva insule și pe malurile greu accesibile oamenilor.
Ca loc de trai castorii isi aleg un lac, un  rau sau un parau, ale carui maluri sunt bogate in pasuni. Aceste locuri sunt potrivite pentru constructiile lor, in forma de colibe, zagazuri sau sate. Nici un alt mamifer cunoscut nu are geniul arhitectural al castorilor. In cazul in care nu exista un lac potrivit pentru a-si construi barlogul, castorii isi fac propriul lac, construind un baraj pentru a opri un rau. Animale izolate, castorii ocupa o galerie subterana simpla, asemanatoare cu cea de vidra. Dupa ce isi aleg locul, ei se folosesc de incisivii masivi si taiosi pentr a roade trunchiurile copacilor, reducandu-le grosimea cu peste 50 cm., in cateva minute. Copaceii astfel doborati in susul raului plutesc in aval de-a lungul unor canale special sapate in acest scop. Castorii infig cateva bete in pozitie verticala in albia raului si cara lemnul doborat si crengile cu frunze peste acesti suporti. Folosindu-se de pietre, preseaza apoi vegetatia si o intaresc cu mal din malul raului. Constructia sub forma de baraj poate atinge pana la 30 m lungime si 3 m inaltime, avand o latura abrupta in susul raului si una cu panta mai blanda in josul raului. Odata finalizat acest baraj care mentine apa la un nivel constant, castorii trec la construirea vizuinii: un edificiu urias din mal, papuris, bete si pietre, cu o inaltime de 1.8 m si un diametru de 12 m. Aceste “cetati” - movile in forma de cuptor, cuprind in interior o platforma de dormit, aflata deasupra nivelului apei, camera de locuit si camari de provizii. Pentru a se proteja de pradatori (ursi) accesul se face inot, pe sub apa.
Deoarece activitatea lor se desfasoara in tot cursul anului, castorii reusesc sa transforme aproape in intregime peisajul populat de ei. Astfel ca, pe intinderi vaste, malurile apelor au ramas despadurite. Pagubele provocate de castori, precum si goana pentru obtinerea blanii lor pretioase au condus la o vanare intensa si, in unele locuri, la eliminarea acestor mamifere.
2. Lutra lutra (vidra): specie frecventă. Vânează adeseori în grup; este animal de amurg şi de noapte cu toate că poate fi văzut şi ziua. Poate rezista sub apă 6 –7 minute fără să iasă la suprafaţă.Se hrăneşte cu peşti, broaşte, raci, mamifere mici, acvatice. Răspândirea vidrei în Europa câr şi la noi depinde de posibilitatea procurării hranei ei de bază: peştele. Tocmai de aceea biotopul vidrei îl constituie ţărmurile împădurite ale apelor curgătoare şi stătătoare, fie ele de munte sau de şes.
Răspândită din Europa până în Asia centrală şi nordul Africii. La noi, localizată în deltă şi pe lângă râurile bogate în hrană. Trăieşte în apă şi pe uscat, având vizuina cu două intrări.
3. Rhinolophus hipposideros (liliacul mic  cu potcoavă): specie rară. Acestei specii îi sunt caracteristice coloniile mici, de maxim 30 în mod excepţional 100 de exemplare, formează colonii laxe la intrarea peşterilor, sau în podurile clădirilor părăsite. Este o specie întâlnită frecvent, dar în număr mic.
4. Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă): specie frecventă. În peşteri formează colonii mari de hibernare, de sute de exemplare, iar coloniile de reproducere se formează cel mai adesea în poduri. În ţara noastră are populaţii relativ mari.
5. Rhinolophus euryale (liliacul mediteranean cu potcoavă): E o specie exclusiv cavernicolă, cândva abundentă în ţara noastră formând colonii de mii de indivizi, însă în prezent colonii mai mari se regăsesc în peşterile din sudul ţării.
6. Rhinolophus blasii (liliacul cu potcoavă al lui Blasius): specie incertă. Specie sudică ce trăieşte exclusiv în peşteri. Cândva forma colonii mari, de sute de exemplare, în prezent rar întâlnit în partea sudică a ţării noastre.
7. Miniopterus schreibersi (liliacul cu aripi lungi): specie rară. Este un liliac de colonie si adesea coloniile acestor lilieci se amesteca cu cele de lilieci Myotis, campand impreuna in pesteri si cladiri. Specie periclitată în toată lumea, cândva cu colonii de peste zece mii de indivizi, astăzi numărul lor sa redus drastic, în România existând o populaţie de reproducere de circa 20 000 mii de indivizi, specie exclusiv cavernicolă, migrează pe distanţe mari până la sute de kilometrii. Habitat: prefera regiunile rurale deschise din zonele calcaroase. Se hrănește cu insecte. Răspândire: sudul și estul Europei; numărul acestor lilieci se află în scădere.
8. Myotis myotis (liliacul comun): specie comună. În România este o specie comună, fiind însă periclitată în vestul Europei. Formează colonii de reproducere, mari, de mii de exemplare, în peşteri şi poduri liniştite şi hibernează în peşteri, atârnând liber sau în fisuri, formând colonii mari sau grupuri mici.
9. Spermophilus citellus (popândăul): Populeaza zona de stepa, neimpadurita, fiind prezent in biotopuri foarte diferite: izlazuri, pajisti, terenuri cultivate sau inierbate, gradini, livezi, rape, diguri etc. In tara noastra, popandaul are o raspandire discontinua, lipsind total din podisul Transilvaniei. Spre deosebire de alte zone ale arealului, in Romania nu a fost intalnit la altitudini mari, urcand numai pana la 450 m. (dealul Pietricica din Piatra Neamt). Il gasim in afara arcului carpatic, pana la granitele tarii, in Moldova, Muntenia, Oltenia, Crisana, Maramures, densitatea populatiei putand atinge 13-17 indivizi/ha in Baragan si Dobrogea. 
Traieste in colonii, insa fiecare individ are o galerie proprie. Desi este un animal sociabil, cea mai mare parte a timpului o petrece in galeriile sale, destul de complicate, unele fiind folosite permanent, altele ocazional. Galeriile ocazionale sunt folosite pe timp rece si umed si sunt construite fie la suprafata, fie la o adancime maxima de 120 cm., fiind prevazute cu 1-2 cuiburi. Galeriile permanente, utilizate pentru hibernare, au o structura mai complicata si ating o adancime de peste 2 m. Cuibul este amplasat in profunzime si adapostit intr-o camera ale carei dimensiuni sunt variabile. Acesta este confectionat din resturi vegetale, frunze uscate de graminee, tulpini, fire de lana, bucati de hartie sau de panza si alte materiale. Cuibul le serveste atat pentru hibernare, cat si pentru cresterea puilor. Arhitectonica galeriei variaza in functie de sol, conditiile climaterice sau caracteristicile indivizilor (varsta, de ex.).
Perioada de hibernare este determinata de conditiile de temperatura. In general, incepe in luna  septembrie si dureaza pana in luna martie; in mod exceptional, cand apar conditii climatice nefavorabile, cu temperaturi scazute sub 15 gr. C, intrarea in hibernare poate avea loc chiar in luna august. Popandaii hiberneaza fie in grupuri mici de 2 pana la 5 indivizi, de regula mama si pui, fie solitari. Indivizii tineri intra ultimii in aceasta stare. Nu isi fac provizii, starea de hibernare fiind profunda si continua. Trezirea si iesirea la suprafata se face esalonat: intai masculii adulti, dupa care femelele si, in ultima etapa, indivizii tineri.
Hrana poate fi atat vegetala, cat si animala. Popandaul este un animal diurn, hemofil si isi desfasoara activitatea de cautare a hranei in prima parte a zilei si dupa-amiaza, inainte de asfintitul soarelui. Consuma, in general, partile verzi ale plantelor, radacini si seminte, dar si insecte, miriapode, melci, rame sau vertebrate mici.
Perioada de reproducere incepe la cateva zile de la iesirea din hibernare. In aceasta perioada masculii au un comportament agresiv unii fata de altii. Femelele nasc 2 pana la 9 pui (cel mai frecvent 4 sau 5), dupa o perioada de gestatie de 25-28 de zile. Alaptatul dureaza 6 saptamani, iar puii ating maturitatea sexuala la un an de la nastere, dupa perioada de hibernare.
Păsări:
10. Alcedo atthis (pescăraș albastru): specie comună, cca. 30-50 perechi. Se hrănește cu pești mici, plonjând sub apă de pe o ramură din apropierea apei sau după planare deasupra luciului apei. Zboară foarte rapid, în linie dreaptă, deasupra luciului apei. Ocupă habitate de-a lungul râurilor, pâraielor și lacurilor. Cuibărește în tuneluri săpate în maluri abrupte, nisipoase. Se întâlnește în toată Europa, cu excepția zonelor nordice, Scandinavia și Rusia.
11. Aquila pomarina (acvila țipătoare mică): specie identificată ca fiind comună, peste 60-70 perechi. Cuibărește în păduri bătrâne, situate adiacent unor pajiști. Se hrănește cu animale mici. Se întâlnește în europa centrală,  de est și sud-est.
12. Bonasa (Tetrastes) bonasia (ierunca): specie rară,  cca. 15-30 perechi. Habitează păduri de conifere sau mixte de foioase, adesea în apropierea apelor, la deal și munte. Ierunca sau gainusa de alun este un locuitor al padurilor de foioase la limita cu padurile de conifere.  Cauta desimile mari si mai mult alearga pe jos sau se furiseaza din copac in copac, hranindu-se cu fragi, zmeura, afine, muguri, lujeri fragezi, mai putin insecte si viermi. Iarna si primavara ciuguleste mâțisoare de alun. Zborul le este usor si aproape fara zgomot. După împerechere femela depune 8 pana la 14 oua, pe care le cloceste singură. Dupa ce puii implinesc cateva zile masculul se alatura familiei lui. Se întâlnește în Europa centrală și de nord.
13. Bubo bubo (bufnița mare): specie rară,cca.  2-3 perechi. Hrana, de natura exclusiv animala (mamifere: soareci, chitorani, pasari, insecte) este capturata noaptea sau pe inserat. Pot habita chiar zone areale urbanizate. Este răspândită larg, însă cu populații mici, mai ales în zone montane și păduri izolate, adesea cu stânci pe care le utilizează pentru cuibărit. Distribuită în toată Europa, cu câteva excepții.
14. Caprimulgus europaeus (caprimulgul): specie comună, cca. 600-800 perechi. Habitează și se reproduce în buruienișuri, zone mlăștinoase, la marginea pădurilor și în poieni, în arbori solitari. Se hrănește cu molii și alte insecte zburătoare. Iernează în Africa. Apare la noi la sfârșitul lui aprilie, începutul lui mai. Răspândită în toată Europa.
15. Ciconia ciconia (barza): specie comună, cca. 40-50 perechi. Cuibărește în special pe clădiri și stâlpi, ocazional în copaci înalți. Folosesc un singur cuib mai mulți ani la rând. Habitează zone umede, pajiști, câmpii, bălți. Iernează în Africa.
16. Circaetus gallicus (șerparul): specie comună, cca. 8-12 perechi. Este un vizitator de vară. În zone deschise, bogate în reptile. Se întâlnește în sudul și estul Europei. Iernează în Africa.
17. Circus aeruginosus (erete de stuf): specie comună, cca. 3-4 perechi. Trăieşte prin preajma bălţilor, mai comun fiind în Delta Dunării. uibăreşte în stuf. Depunerea pontei are loc spre sfîrşitul lunii aprilie. Cele 4—5 ouă albicioase-albăstrui sînt clocite timp de 32—33 de zile, mai mult de către femelă. Iarna, migrează în Africa centrală şi de nord-vest, precum şi în sud-vestul Asiei. În iernile blânde se întâlnesc la noi unele exemplare nordice. Răspândit în aproape toată Europa.
18. Circus cyaneus (erete vânăt): specie cu prezență incertă, cca. 6-8 indivizi. Apare doar în trecere prin ţara noastră; cloceşte în nordul Europei şi al Asiei, în locuri descoperite; iernează în sudul Europei, nord-estul şi nord-vestul Africii şi sud-vestul Asiei. Uneori se întâlneşte la noi şi iarna. Se întâlnește în partea nordică a Europei.
19. Crex crex (cristelul de câmp): specie comună, cca. 150-180 perechi. Cuibareste pe pasuni bogate si lanuri de cereale paioase. Cuibareste pe sol, puii sunt de culoare intunecata, negricioasa. A scazut simtitor ca numar. Periclitat de cosit si secerat. Iernează în Africa. Se întâlnește în Europa centrală, de est și sud-est, pe arii extinse.
20. Chlidonias niger (chirighița neagră): specie de pasaj, cca. 180-220 indivizi. Se întâlnește cel mai adesea pe apele interioare, unde de asemenea cuibăresc pe vegetația plutitoare. Se hrănesc în special cu insecte și larvele lor, de pe suprafața apei. Se întâlnește în special în centrul și nord-estul Europei. Iernează în afara Europei.
21. Dendrocopos leucotos (ciocănitoarea pestriță): specie rară, cca. 40-50 perechi. Se întâlnește în păduri bătrâne de foioase, cu mult lemn mort, adesea în apropierea apelor sau în zonele montane, mai ales în estul Europei. Are o distribuție redusă.
22. Dendrocopos medius (ciocănitoarea de stejar): specie comună, cca. 2200-2300 perechi. Apare în păduri de foioase, în special păduri de stejar, dar și de fag cu arbori bătrâni. Urcă şi pe văile râurilor. În lunile mai—iunie femela depune 5—6 ouă albe, lucioase, a căror clocire, timp de 14—15 zile, este asigurată de ambii soţi. Se întâlnește în centrul, sudul și estul Europei. Este o specie sedentară.
23. Dendrocopos syriacus (ciocănitoarea de grădini): specie rară, cca. 50-70 perechi. Trăieşte îndeosebi în ţinuturile joase, deschise, şi mai ales în vecinătatea aşezărilor omeneşti. Ponta este depusă prin luna mai, în scorburi săpate în trunchiurile arborilor, şi constă din 3—5 ouă albe, lucioase, care sunt clocite 12—14 zile, de ambii parteneri. Se întâlnește în sudul și centrul Europei. Este o specie sedentară.
24. Dryocopus martius (ciocănitoarea neagră): specie rară, cca. 150-170 perechi. La munte trăieşte în zona pădurilor de conifere şi de amestec; este mai rar întâlnită în pădurile de la şes, dar se găseşte şi în zonele de deal, în pădurile de foioase. Cuibul şi-l sapă în trunchiuri, la 3—20 m de la sol; intrarea are forma ovală. Ponta este depusă prin aprilie-mai fiind alcătuită din 3—5 ouă albe, lucioase, pe care le clocesc ambele sexe, timp de 13—14 zile. Iarna se întâlneşte şi în ţinuturile joase. Se întâlnește în majoritatea Europei, cu unele excepții. Este o specie sedentară.
25. Egretta garzetta (egreta mică): specie în pasaj, cca. 50-60 indivizi. Este pasăre de rară cuibărind în special în Delta Dunării, în colonii mixte, îndeosebi în sălciile pitice, presărate în masa stufului. Cele 3—5 ouă verzui-albăstrui sunt clocite începînd din lunile aprilie-mai, clocitul fiind asigurat de ambii soţi. Incubaţia durează 22—24 de zile. Puii părăsesc cuibul înainte de a putea zbura, căţărându-se cu multă abilitate printre crengi. Toamna migrează spre ţinuturile de iernare din jurul Mării Mediterane. Se întâlnește în sudul și centrul Europei.
26. Egretta alba (egreta albă): specie în pasaj, cca. 20-25 indivizi. Formează colonii mari în stufărișuri. Pot fi văzute de-a lungul întregului an în zone umede. Se hrănește cu animale mici în terenuri umede, pajiști și pe terenuri agricole. Se întâlnește în centrul și estul Europei.
27. Falco columbarius (șoim de iarnă): specie incertă, cca. 4-5 indivizi. Ne vizitează în perioada rece a anului. Se hrănește cu păsărele. Primăvara cuibăreşte in Europa nordică şi în Siberia.
28. Ficedula albicollis (muscar gulerat): specie comună, cca. 1800-1900 perechi. Cuibareste destul de frecvent in padurile cu frunze cazatoare, gradini si parcuri. Iernează în Africa. Se întâlnește în Europa centrală și de est.
29. Ficedula parva (muscarul mic): specie comună, cca. 300-350 perechi. Muscarul mic este o specie destul de comuna, dar locala, in padurile mature cu frunze cazatoare sau de amestec, cu vegetatie luxurianta, umbroase, adesea usor umede. În perioada de migrație poate fi văzută în tufărișuri. Iernează în Asia. Se întâlnește în Europa centrală și nordică.
30. Gavia arctica (cufundac polar): specie în pasaj, cca. 3-4 indivizi. Populează mai ales băltile Deltei, lagunele marine, sosind în anotimpul rece din regiunile de cuibărit ale ţinuturilor nordice eurasiatice. De regulă iernează pe coastele vestice ale Europei, Mării Negre, Mării Caspice.
31. Hieraaetus pennatus (Aquila pennata – acvila mică): specie rară, cca. 3-4 perechi. Întalnita în paduri de foioase, cu luminisuri si poieni, de obicei in regiuni montane mai joase, dar si la campie. Sta nemiscata in aer pe durate lungi, fara sa bata din aripi, apoi plonjeaza spre sol cu aripile stranse, cu o viteza incredibila (cu picioarele intinse inainte). Iernează mai ales în Africa. Arealul de distribuție cuprinde sud-estul, centrul și sud-vestul Europei.
32. Ixobrychus minutus (stârcul pitic): specie comună, cca. 10-15 perechi. În România este oaspete de vară, din aprilie până în septembrie, dar şi de pasaj (aprilie mai şi septembrie) în toate bălţile din interiorul ţării, şi în deltă. Pasăre de amurg; ziua stă ascunsă în desişul stufului, prezentând o homocromie aproape perfectă. Femela depune 4 - 8 ouă, albe - verzui, mate. Cuibărește în zone umede, cu stufăriș des sau alte tipuri de vegetație. Iernează în Africa. Se întâlnește în toată Europa, cu excepția nordului Europei.
33. Lullula arborea (ciocârlia de pădure): specie comună, cca. 1800-1900 perechi. Habitează zone degradate, luminișuri și pajiști de munte și deal. Migrează iarna spre sudul arealului lor de distribuție, care cuprinde toată Europa. Cuibul este construit pe sol și ponta cuprinde 6 ouă. Se hrănește cu semințe, la care se adaugă în perioada de creștere a puilor insecte.
34. Lanius collurio (sfrâncioc roșietic): specie comună, cca. 4000-4500 perechi. Cuibareste in regiuni deschise, cu tufisuri si in luminisuri. Este o specie carnivoră. Cuibărește în toată Europa. Iernează în Africa.
35. Lanius minor (sfrâncioc cu frunte neagră): specie comună, cca. 300-350 perechi. Cuibareste in regiuni deschise cu copaci izolati si tufisuri. Deseori sta pe fire de telegraf. Cuibărește în sud-estul Europei. Este o specie de pasaj, în perioada de primăvară.
36. Nycticorax nycticorax (stârc de noapte): specie în pasaj, cca. 100-150 indivizi. Răspândit în părţile sudice şi centrale ale Europei. În România este oaspete de vară, din martie până în octombrie, cuibărind în luncile din lungul Dunării şi în deltă, în colonii cu ţigănuşi, cormorani pitici, egrete mici. Femela depune 4 - 5 ouă, verzi spălăcit. Habitează păduri de luncă și zone umede cu vegetație bogată.
37. Pernis apivorus (viespar): specie comună, cca. 80-110 perechi. Este un oaspete de vară pentru majoritatea Europei. Iernează în Africa. Are o dietă specializată, hrănindu-se aproape exclusiv cu viespi, bondari, cuiburile și larvele acestora. Habitează păduri, iar în perioada de împerechere masculii sunt teritoriali.
38. Picus canus (ghionoaie sură): specie mai puțin frecventă, cca. 250-280 perechi. Comună în pădurile de foioase, dar se urca şi pe văile râurilor. Femela depune ponta prin mai-iunie, constând din 5—6 ouă albe, lucioase, care sunt clocite 17—18 zile de către ambii parteneri. Se întâlnește pe teritorii întinse aproape pe tot teritoriul Europei.
39. Philomachus pugnax (bătăușul): specie în pasaj, cca. 100-120 indivizi. apare frecvent în perioadele de pasaj vara în delta Dunării şi regiunea litoralului Mării Negre, însă nu cuibăreşte în România. Se hrănește în zone mocirloase și pajiști umede, în special cu insecte, însă în perioada de migrație și iarna și cu semințe. Este o specie gregară. Iarna migrează în ținuturile mai calde din Europa, Africa, Asia și chiar Australia.
40. Strix uralensis (huhurez mare): specie rară, cca. 80-100 perechi. Apare la noi mai mult în sezonul rece, fiind o specie mai puţin comună ca pasăre sedentară. Cuibăreşte în scorburi sau cuiburi părăsite de răpitoare, prin luna martie. Ponta conţine 3—5 ouă albe, clocite de femelă, timp de 27—29 de zile. În nordul arealului din zona de taiga vânează şi în timpul zilei. Populaţia din sud-vestul Asiei migrează toamna spre sud pînă în nordul Mării Caspice.
41. Sylvia nisoria (silvia porumbacă): specie comună, cca. 100-120 perechi. Cuibareste relativ rar in regiuni deschise cu tufarisuri, cu copaci izolati sau in luminisuri cu tufisuri, adesea in aceleasi terenuri ca sfrancicul rosiatic. Răspândită în centrul și estul Europei. Iernează în Africa.
42. Tringa glareola (fluierar de mlaștină): specie comună, cca. 50-60 indivizi. Cuibărește în zone umede subarctice, din Scoția, Europa și Asia. Migrează în Micronezia și sunt vizitatori obișnuiți ai Insulelor Mariane. În timpul migrației și iernării este găsită în principal pe ape dulci. Consumă în special insecte și alte nevertebrate mici, pe care le culege din mâl și ape puțin adânci. Cuibărește pe sol, sau utilizează cuiburile părăsite din copaci ale altor specii (Turdus pilaris).
Reptile:
43. Emys orbicularis (broasca țestoasă de lac): specie frecventă. Traieste în ape statatoare, mâloase, si în cele cu curs linistit; înoata si se scufunda foarte bine. Se hraneste cu viermi, insecte de apa, raci, scoici, mormoloci si pestisori; manânca obisnuit sub apa. Prin octombrie se retrage în mâlul de pe fundul sau marginea baltilor, iazurilor, de unde reapare primavara, prin februarie-martie, când are loc si reproducerea (cel mai adesea sub apa), care se repeta toatavara. Femela depune, prin mai-iunie, 4-16 oua mai mult sau mai putin cilindrice; clocirea dureaza, în functie de temperatura solului, 3-5 luni. Puii apar, cel mai adesea, în primavara anului urmator; masculii sunt capabili de reproducere dupa 12-13 ani, exceptional între 6 si 8 ani; femelele devin mature dupa 15-20 ani. Se întâlnește în Europa, vestul Asiei și nordul Africii.
Amfibieni:
44. Triturus cristatus (tritonul cu creastă): specie frecventă. Trăieşte prin bălţile şi iazurile din regiunile de câmpie până în zona subcarpatică, ascunsă prin printre tulpinile plantelor acvatice. Intră în apă în martie şi, în funcţie de nivelul acesteia, poate rămâne până în mai-iunie. Reproducerea prin aprilie-mai în bălţi şi băltoace. Deşi depune numeroase ouă (peste 100), multe nu se dezvoltă datorită unor frecvente mutaţii cromozomiale. Ouăle sferice, albe-gălbui, cu diametrul de 2-4 mm. După 13 zile, larvele ies din ouă şi rămân în apă 3 luni, atingând 50 - 85 mm. Către iarnă se retrag (adulţi şi tineri) pe sub pietre, rădăcini şi scoarţa arborilor. Este o specie extrem de vorace; consumă râme, limacşi, artropode, mormoloci şi tritoni mai mici (în special T. vulgaris ). Are numeroşi duşmani: peşti, ţestoase, păsări. Pe uscat poate fi găsit în vecinătatea apei. În pofida dimensiunilor mari se deplasează repede, atât în mediul acvatic cât şi în cel terestru. Reducerea locurilor de reproducere a afectat mult această specie, mai pretenţioasă decât celelalte specii de tritoni. Este o specie predominat acvatică, preferând ape stagnante mari, cu vegetaţie palustră. Deseori poate fi întâlnită în bazine artificiale (locuri de adăpat, iazuri, piscine). Este întâlnit la altitudini cuprinse între 100-1000 m. Este răspândit în mare parte din Europa, din nordul Franţei şi Marea Britanie până în munţii Urali. În nord, în Scandinavia, ajunge până la paralela 65. Lipseşte din peninsula Iberică, Italia şi, începând cu Austria la sud de Dunăre. În România este răspândit aproape pretutindeni.
45. Bombina bombina (buhai de baltă cu burta roșie): specie comună. ste o specie diurnă, predominant acvatică. Intră în apă primăvara devreme, în martie şi se retrage pentru hibernare în octombrie. Iernează pe uscat în ascunzişuri. Reproducerea prin aprile-mai; în condiţii favorabile de mediu se poate repeta în august. Ouăle (între 10-100 la o pontă) sunt depuse izolat sau în grămezi mici, fixate de obicei pe plante. Oul are 2 mm diametru, iar capsula 7-8 mm şi este brun închis la un pol şi alb-gălbui la celălalt. După 8 - 9 zile apar mormolocii, care prin septembrie - octombrie devin broscuţe cu picioare dezvoltate, pierd coada şi branhiile; după 1-3 ani devin maturi sexual. O femelă poate depune mai multe ponte pe an. Înoată cu uşurinţă. Pe sol înaintează prin sărituri mici. Se hrăneşte cu insecte, melci mici şi viermi. Datorită glandelor veninoase din piele, are puţini duşmani. Dacă este surprins pe uscat, se întoarce cu abdomenul în sus, o face pe mortul. Nepretenţioasă, trăieşte în orice ochi de apă, permanent sau temporar, în bălţi de la şes şi câmpie, urcând şi în regiunea dealurilor, la altitudini între 0-400. Răspândită în estul Europei, din Danemarca şi sudul Suediei în vest, Cehia, fosta Iugoslavie şi Dunărea în sud, în Rusia până aproape de Urali. Lipseşte în peninsula Crimeea. În România este prezentă pretutindeni în zonele de şes: Câmpia Română, Bărăganul, Dobrogea inclusiv delta, Crişana, Podişul Transilvaniei şi Podişul Moldovei.
46. Bombina variegata (buhai de baltă cu burta galbenă): specie comună. Este o specie cu activitate atât diurnă cât şi nocturnă, preponderent acvatică, euritropă. Este sociabilă, foarte mulţi indivizi de vârste diferite putând convieţui în bălţi mici. Reproducerea, de mai multe ori, din aprilie până în iunie; la fiecare pontă, femela depune circa 100 de ouă, destul de mari, izolat sau în pachete ce cad la fundul apei, unde se lipesc de plante. Uneori când condiţiile de mediu şi hrană sunt favorabile, femela depune ouă de mai multe ori în cursul unei săptămâni. Capacitatea de a depune doar câteva ouă odată îi permite să valorifice pentru reproducere orice ochi de apă, fără ca un eventual eşec să fie prea costisitor din punct de vedere al efortului reproductiv. În anii ploioşi, favorabili reproducerii, o pereche poate depune sute de ouă, diseminate în timp şi spaţiu, asigurând astfel condiţii bune de supravieţuire pentru larve şi limitând mult impactul predatorismului. Hrana constă din insecte, viermi, moluşte mici, terestre şi acvatice. Trăieşte de preferinţă în smârcuri, în ape stătătoare, apărând pe maluri dimineaţa şi către seară. Prin octombrie - noiembrie se ascund în nămol sau se îngroapă în pământ, pentru iernare. Este o specie rezistentă şi longevivă, iar secreţia toxică a glandelor dorsale o protejează foarte bine de eventualii prădători. De aceea, aproape orice ochi de apă din cadrul arealului este populat de această specie care poate realiza aglomerări impresionante de indivizi în bălţi mici. Poate rezista şi în ecosisteme foarte poluate. Se deplasează bine pe uscat putând coloniza rapid noile bălţi apărute. Este printre primele specii de amfibieni ce ocupă zonele deteriorate în urma activităţilor umane (defrişări, construcţii de drumuri, etc.) unde se formează bălţi temporare. Ocupă orice ochi de apă, preponderent bălţi temporare, putdu-se reproduce inclusiv în denivelări ale solului ce conţin un litru de apă, spre deosebire de Bombina bombina care preferă bălţile mai mari din luncă sau valea apelor curgătoare. Este întâlnită aproape pretutindeni unde găseşte un minim de umiditate, de la 150 m până la aproape 2000 m altitudine. Răspândită în vestul şi centru Europei cu excepţia peninsulei Iberice, Marii Britanii şi Scandinaviei. Limita estică a arealului este reprezentată de Polonia, vestul Ucrainei, România, Bulgaria şi Grecia. În România este prezentă pretutindeni în zona de deal şi munte (mai frecventă în M. Apuseni şi podişul Transilvaniei).
47. Gobio kessleri (petroc): specie incertă. Se hrănește cu larve de insecte, detritus etc. Răspândită în Timiş şi Bega, în Cerna, în Siret şi în Dunăre (Olteniţa), pe fund pietros, la adâncime de 6-10 m.
48. Pelecus cultratus (săbița): Se hrăneşte cu viermi, crustacei, unii peştişori sau cu insecte pe care le prinde sărind din apă. Reproducerea prin aprilie-mai; intră în bălţi pentru depunerea icrelor pe plante, unde rămâne până încep apele să scadă, plecând înaintea lator peşti. Răspândită în Dunăre, în bălţile sale, în deltă şi în mare în faţa acesteia, în Olt, Timiş, Bega, Criş, Mureș, Someş, Tisa, rar în Prut.
49. Gobio albipinnatus (porcușor de nisip): specie incertă. Se hrănește cu larve de insecte, detritus etc. La noi, în canalul Bega şi Timiş trăieşte ssp. G.a. vladykovi, în curent de apă iute.
50. Aspius aspius (avatul): specie comună. Este cel mai rapace dintre ciprinide. Trăieşte singuratic în curent puternic, în ape curgătoare şi stătătoare, urcând până în regiunea dealurilor; preferă fundurile pietroase. Cât este mic se hrăneşte cu zooplancton, iar ca adult cu obleţi, cleani, porcuşori, scoici şi melci de apă, pe care-i atacă prin lovituri de coadă, ameţindu-i, apoi îi înghite. Se reproduce în martie-aprilie, imediat după dezgheţul apelor, femelele depunând icrele pe funduri pietroase şi nisipoase, la curent repede. Primăvara trece din Dunăre în bălţi, de unde fuge când apele încep să scadă. Răspândit în Dunăre, în bălţile sale, în lacurile litorale (Mangalia, Siutghiol), în faţa deltei, în Prut, Siret, Olt, Timiş, Bega, Mureş, Criş, Someş.
51. Rhodeus sericeus amarus (boarța): specie frecventă. Este întâlnit în ape puțin adânci, cu fund nisipos, printre plante. Se hrănește cu plante și mai puțin cu viermi, crustacee sau larve de insecte. Se reproduce în ape curate, puțin adânci, stătătoare sau lin curgătoare. Ponta este depusă în scoici vii. Larvele părăsesc activ scoica după cca. o lună. Este întâlnit în toată Europa.
52. Barbus meridionalis petenyi (mreana vânătă): Masculii în perioada de reproducere cu  tuberculi albicioşi pe cap. Icrele nu sunt otrăvitoare. Trăieşte în aceleaşi locuri ca şi B. barbus, în special în râurile de deal şi munte din Transilvania şi bazinul Bistriţei.
53. Sabanejewia aurata (dunarița): specie rară. Se întâlnește în Europa centrală și de sud.
54. Zingel zingel (petrar): specie rară. Se întâlnește în Europa centrală și de sud.
55. Zingel streber (fusar): specie rară. Se întâlnește în Europa centrală și de sud.
Nevertbrate:
56. Euphydryas maturna: specie rară. Zboară de-a lungul lizierei pădurii. Se hrănește adesea și pentru perioade lungi de timp în tufărișuri înflorite, adesea la înălțimi însemnate. Se hrănește și în pajiștile înflorite și vegetația de pe marginea drumurilor. Depun ouăle în păduri tinere de frasin. Se întâlnește în centrul și estul Europei.
57. Ophiogomphus cecilia: specie frecventă. Folosește habitate de-a lungul râurilor lin curgătoare, cu fund nisipos, unde masculii ocupă un petec de mal nisipos. Femelele se îndepărtează mai mult de apă. Este o specie răspândită în cea mai mare parte a Europei, lipsind în vestul continentului.
58. Lucanus cervus (rădaşca): specie comună. Habitează păduri de foioase de la câmpie şi deal. Răspândire largă în Europa.
59. Rosalia alpina (croitorul alin): specie rară. Activă din oiunie până în septembrie. Se hrănește cu polen. Ouăle sunt depuse în crăpăturile ritidomului fagului. Larvele se hrănesc pentru circa trei ani cu ritidomul fagului, după care se transformă în pupe. Răspândită pe teritorii restrânse în Europa.
60. Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului): specie frecventă. Trăiește în pădurile de foioase de la deal. Răspândit în areale largi din Europa.
61. Euphydryas aurinia: specie rară. Habitează zone înierbate, buruienișuri, pajiști cu tufărișuri, terenuri pârlogite. Ouăle sunt depuse în mai – iunie, pe frunzele speciilor ierboase de plante. Ies din hibernare la începutul lui martie. Se întâlnește în aproape toată Europa.
62. Unio crassus (scioca de râu): specie frecventă. Este prezentă în apele curgătoare de la noi din țară, în special pe substrat nisipos și cu pietriș.
Plante:
63. Marsilea quadrifolia (trifoiaș de baltă): specie rară. Trifoi cu patru foi; plantă  perenă, hemicriptofită, 5-20 cm înălțime, sporifică în lunile VIII-X, sporadica, la câmpie, în jurul apelor stagnante. Răspândită în Europa și Asia.

Habitate:

1. Păduri balcano-panonice de cer şi gorun – 91M0. Ocupă o suprafață de cca. 6500ha. Conform sistemului românesc de clasificare cuprinde habitatele: R4132 – Păduri dacice mixte de gorun (Quercus petraea) și cer (Quercus cerris) (fag – Fagus sylvatica) cu Melitis melissophyllum; R4140 – Păduri dacice – balcanice de gorun (Quercus petraea), cer (Quercus cerris), și tei argintiu (Tilia tomentosa) cu Lychnis coronaria. Este răspândit pe versanții sudici ai Munților Zărand, pe malul drept al râului Mureș, la altitudini de 300-600m.
Fitocenozele sunt edificate de specii balcanice. Stratul arborilor este compus din gorun și cer, tei, mai rar gârniță (Quercus frainetto). Mai sunt prezente speciile fag, cireș (Prunus avium), tei (Tilia platyphyllos, Tilia cordata), carpen (Carpinus betulus), arțar tătărăsc (Acer tataricum), sorb de câmp (Sorbus torminalis), jugastru (Acer campestre). Stratul arborilor are o acoperire de 80-100% și înălțimi de 22-30m la 100 ani. Stratul arbuștilor este alcătuit din Cornus mas, Cornus sanguinea, Crataegus monogyna, Evonymus verrucosus, Ligustrum vulgare, Prunus spinosa, Rosa canina, Viburnum lantana și altele. Stratul ierbos și al subarbuștilor este dezvoltat variabil, cu specii nemorale și sudeuropene.
Compoziția floristică a habitatului cuprinde:
- specii edificatoare: Quercus petraea, Q. Cerris, Tilia tomentosa, Carpinus betulus, Fagus sylvatica, Quercus frainetto.
- alte specii importante: Aremonia agrimonioides, Brachypodium sylvaticum, Campanula persicifolia, C. rapunculoides, Carex pilosa, Calamitha acinos, Dactylis polygama, Euphorbia amygdaloides, Fragaria vesca, Glechoma hirsuta, Geum urbanum, Hypericum perforatum, Lathyrus vernus, L. venetus, Lychnis coronaria, Tanacetum corymbosum, Lithospermum purpuro-coeruleum, Melica uniflora, Potentilla micrantha, Polygonatum latifolium, Poa nemoralis, Rubus hirtus, Ruscus aculeatus, Stellaria holostea, Tamus communis, Trifolium medium, Veronica chamaedris, Viola hirta.

Ultima actualizare în Miercuri, 27 Octombrie 2010 18:52